În cazul culturilor de cereale care se întind pe suprafețe mari, adesea pot apărea pierderi de producție cauzate de căderea plantelor. Acest fenomen are loc din cauza taliei înalte a plantelor. Când în sol există umiditate excesivă și sub acțiunea vântului, plantele nu mai au suficientă stabilitate. Pentru a elimina acest fenomen, au început să se utilizeze regulatori de creștere pentru cereale. 


Căderea plantelor este în principal cauzată de trei factori: tipul soiului cultivat, rezistența la cădere a acestuia și înălțimea tulpinii. Așadar, cu cât potențialul de producție este mai mare, cu atât crește riscul ca planta să cadă sub propria greutate. Solul acționează ca o pârghie care supune rădăcina la forțe crescute atunci când umiditatea crește și fermitatea lui scade din cauza nivelului crescut de apă. Când umiditatea solului este crescută și lipsește un sistem radicular puternic, planta nu se va mai putea ancora adecvat și riscul de cădere de la nivelul rădăcinii crește, aceasta fiind și cea mai comună formă de cădere a cerealelor.


Pierderile, în cazul căderii plantelor, pot ajunge chiar și la 40% din totalul producției, ceea ce înseamnă că impactul este unul semnificativ. Un alt impact negativ al acestui fenomen este că plantele căzute contribuie la creșterea masei vegetale și la răspândirea bolilor și a samulastrei. De aceea, pentru a se preveni acest risc și pierderile aferente, metoda cea mai bună este aceea de a folosi regulatori de creștere calitativi care aduc următoarele beneficii:


  • reducerea lungimii tulpinii

  • creșterea diametrului tulpinii și întărirea pereților celulari ai acesteia

  • îmbunătățirea arhitecturii tulpinii

  • îmbunătățirea sistemului radicular


Creșterea producției de grâu în ritmul posibil astăzi nu ar fi avut loc fără introducerea în anii ’80 a regulatorilor de creștere pentru cereale, fără îmbunătățirea hibrizilor, a metodelor de fertilizare și a celor de protecție a plantelor. 


Când vine vorba de a gestiona dezvoltarea în condiții optime a plantelor de grâu sau orz, fermierii au următoarele posibilități: reglarea cantității de îngrășământ, dar și alegerea momentului de aplicare, efectuarea tratamentelor de protecție a plantelor și folosirea regulatorilor de creștere.


Cea mai mare influență asupra dezvoltării culturii o au fertilizatorii pe bază de azot. În cazul acesta se impune măsurarea spre finalul iernii a cantității de azot din sol și calcularea necesarului de îngrășământ pentru atingerea potențialului dorit. De exemplu, atunci când culturile au mai mult de 1.000 de frați/m2, dacă se amână momentul aplicării fertilizatorului, acest lucru va reduce ritmul de creștere a recoltei.


Este important de asemenea să se aibă în vedere tratamentele corespunzătoare. Spre exemplu, aplicarea unui fungicid ca prim tratament poate asigura reducerea gradului de presiune și va permite și un timp de răgaz, pentru ca aplicarea următorului tratament să se facă exact la momentul oportun, fără a fi necesară amânarea lui din cauza atacurilor de agenți patogeni.


Când culturile au peste 1.000 de frați/m2, aceștia vor fi mai slab dezvoltați și totodată mai lungi, punând o presiune mai mare asupra sistemului radicular. În consecință e necesară aplicarea regulatorilor de creștere pentru a reduce ritmul de creștere și a preveni dezrădăcinarea.